Alternativ Sport Club în colaborare cu Școala Gimnazială „Grigore Tăbăcaru” și Primăria comunei Hemeiuș, jud. Bacău, derulează programul de popularizare și practicare a judo-ului în comuna Hemeiuș începând cu luna aprilie 2018. Proiectul a luat forma în contextul programului „Judo în mediul rural” propus de către Federația Română de Judo în luna august 2017 în colaborare cu Consiliile locale la nivel național. [ EDIT: Proiectul a fost oprit la sfărșitul anului 2022. ]
Facem cunoscută frumusețea judo-ului în rândul copiilor din comuna Hemeiuș! Cu o populație de aproape 5000 de locuitori, comuna Hemeiuș se află la 8 km de municipiul Bacău. Din cele două școli ale comunei au trecut pragul sălii de judo un număr de aproximativ 100 de copii. Până în prezent și-au păstrat interesul un număr de 32 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani.
Deși din martie 2020 au fost sistate antrenamentele care se desfășurau de 2 ori pe săptămână, vom continua să inițiem copiii din Hemeiuș în tainele judo-ului. Cei mai mici dintre ei cu siguranță au șansa să înceapă viața sportivă de performanță.
Cu sprijinul Federației Române de Judo am amenajat sala cu saltelele potrivite și ne-am completat stocul de chimonouri. Au continuat să vină și alți copii curioși. Începând din toamna lui 2018 am început să fim un club de judo, să prindem contur. Cei mai mari au înțeles metodele și pot ajuta să dezvoltăm un judo de calitate. Cu un efort de echipă știm că putem trece la alt nivel.