În timpul erei feudale în Japonia, disputele constante și războaiele civile au impus dezvoltarea unei metode de luptă sigură și viabilă, ceea ce recunoaștem azi sub denumirea de JIU JITSU – o artă marțială periculoasă și de temut ce era practicată numai de clasa războinicilor samurai.
La sfârşitul secolului XIX în Japonia s-a instaurat o eră a păcii iar artele combative au devenit inutile şi dispensabile. Din acel moment, artele combative au început să evolueze în budo, dintr-un sistem de tehnici elaborate pentru anihilarea duşmanilor în preocupări filozofice, practicate mai degrabă ca o metodă introspectivă de auto-perfecţionare, atât fizic cât şi psihic.
Dr. Jigoro Kano, practicant al jujitsu-lui clasic (mai târziu şi alte arte, inclusiv sumo), a înţeles nevoia pentru o artă mai potrivită pentru popor paşnic, chiar şi pentru şcolile publice. Pornind de la acest ideal, Kano a fondat arta judo iar în 1882 a înfiinţat Institutul Judo Kodokan.
După ce a examinat cu atenţie elementele inerente artelor practicate, Jigoro Kano a început să amelioreze slăbiciunile acestora, eliminând tot ce a considerat a fi ineficient. A propus un ideal fundamental, exprimat de princiul său „eficienţă maximă şi beneficiu reciproc”. Prin încercarea de a atinge „eficienţa maximă” a energiilor psihice şi fizice, un practicant ar începe să înţeleagă principiile fundamentale implicate prin mijloacele intelectuale proprii, spre deosebire de practicarea unei tehnici prin memorizare mecanică. Prin urmarea acestor principii şi prin practică şi repetiţie, forţa şi viteza devin nesemnificative, astfel încât chiar şi cele mai delicate femei pot învinge cei mai solizi bărbaţi.
Judo este tradus sub numele de „calea supleții”. Primul caracter japonez, JU, este definit ca principiul cedării sau al non-rezistenței.
Principiile judoului: eficiență maximă (SEIRYOKU ZENYO) și avantajul și ajutorul reciproc (JITA KYOEI) pot fi folosite în viața de zi cu zi. Prin judo invățăm cel mai bun mod de utilizare a energiei, iar avantajul și ajutorul reciproc poate fi al celor doi practicanți, sau al practicantului li al societății deopotriva.
Judo ca „doctrină a flexibilității sau a amabilității” impune un cod moral propriu: POLITEȚE, CURAJ, SINCERITATE, ONOARE, MODESTIE, AUTOCONTROL, PRIETENIE, RESPECT.